Charles Finney – Vai de cel rău!

“Nu mi-am făcut griji despre ceea ce le voi vorbi şi, când Duhul Sfânt a venit peste mine, am fost convins că, o dată momentul sosit, Dumnezeu îmi va da ceea ce am de spus. Când am văzut că nimeni nu mai putea intra, m-am ridicat şi, lăsând la o parte cântarea, am strigat:

Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui. (Isaia 3:11) 

Duhul lui Dumnezeu a venit peste mine cu o asemenea putere, încât cuvântul Său în gura mea a fost ca un foc de baterie. Timp de o oră şi mai bine am putut vedea cum acest foc ardea totul în jurul lui. Cuvântul lui Dumnezeu era asemenea ciocanului care sfarmă stânca, asemenea sabiei care pătrunde până acolo încât “despart sufletul de trup” (Evrei 4:12). Am putut dedea cum convingerea de păcat punea stăpânire peste toţi ascultătorii.

Pe când se retrăgeau, am văzut o doamnă pe care o transportau într-o altă sală, pradă celei mai mari tulburări.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Where Are The Men Of God, by Steve Hill

Charles Finney – O zi de rugăciune

“Am convenit, diaconul şi cu mine, să petrecem ziua următoare în post şi rugăciune, separat dimineaţa şi împreună după-amiaza. A doua zi au parvenit la urechile mele ameninţările populaţiei. Era vorba să-mi dea paşaportul, să mă înjosească, să mă ungă cu gudron şi pene. Mulţi mă blestemau şi ziceau că-i făcusem să jure să nu-I slujească lui Dumnezeu, că-i făcusem să depună un jurământ public şi solemn de lepădare de Hristos.

După-amiază ne-am întâlnit, diaconul şi cu mine, într-o pădure şi am petrecut toată după-amiaza în rugăciune. Când s-a apropiat noaptea, Domnul a scos inima noastră la loc larg şi ne-a promis biruinţa.

Când a venit ora de adunare, am părăsit pădurea şi ne-am întors în sat. Mulţimea umplea în întregime sala de întrunire şi cei ce încă nu se duseseră acolo, văzându-ne trecând s-au grăbit să-şi părăsească unii afacerile, alţii fâneţele şi s-au dus la locul de închinare care era plin din cale-afară.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Charles Finney – Un lucru de făcut

“Citând cuvintele slujitorului lui Avraam, le-am spus: “Acum dacă voiţi să arătaţi bunăvoinţă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mi; dacă nu, spuneţi-mi iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga.”(Geneza 24:49. Le-am dezvoltat această temă în toate felurile, sfătuindu-i şi grăbindu-i să îmi spună ce au hotărât.

- Dacă n-aveţi intenţia să deveniţi creştini, le-am spus eu, dacă nu vreţi să vă înrolaţi în serviciul lui Isus Hristos trebuie s-o ştiu, ca să nu-mi mai pierd timpul pe lângă voi.

După ce m-am explicat bine, am observat că au înţeles bine şi că erau foarte surprinşi de modul meu de a proceda.

- Acum, le-am zis, trebuie să ştiu la ce să mă aştept. Cei care vor să se împace cu Dumnezeu să facă bine să se ridice în picioare. Cei ce, dimpotrivă, nu vor cu adevărat să devină creştini, să rămână jos.

Charles Finney – Cea dintâi misiune

“Mi-am început munca în oraşul Evan’s Mills, unde erau două biserici: una congregaţionistă, fără pastor, şi cealaltă baptistă, cu un pastor.

Oamnenii din Evan’s Mills au fost extrem de interesaţi de predica mea. Ascultătorii erau copleşiţi şi predicile mele lăudate. Biserica congregaţionistă conta pe o trezire şi era de aşteptat o mare propăşire. Fiecare predică, într-adevăr, producea convingerea de păcat la câţiva oameni. Totuşi, această convingere era departe de a fi generală.

Iar eu nu eram deloc satisfăcut. De aceea, după ce am predicat două sau trei duminici, şi câteva seri pe săptămână, le-am spus ascultătorilor mei că am venit acolo pentru mântuirea sufletelor lor; că ştiam că ei îmi laudă predicile, dar că, după toate acestea, eu nu venisem spre a le plăcea lor, ci pentru a-i aduce la pocăinţă; că puţin îmi păsa dacă predica mea era sau nu pe gustul lor, că era ceva care nu mergea deloc, fie la mine, fie la ei; că interesul manifestat faţă de predicarea mea nu le făcea nici un bine şi că nu mai puteam continua să-mi irosesc timpul pe lângă ei, dacă nu primeau Evanghelia.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Cel mai important lucru pe care îl poate face un creştin

Chuck Smith

 

“Cel mai important lucru pe care îl poate face un creştin născut din nou este să se roage.”

CHUCK SMITH

Charles Finney – O viziune

“Într-o dimineaţă, de cum am intrat în lăcaşul de închinare, slava lui Dumnezeu îmi apăru şi mă înfăşură cu o strălucire minunată, de nedescris care aproape că m-a doborât la pământ. Mi s-a părut că văd întreaga natură, în afară de om, lăudându-L şi adorându-L pe Dumnezeu. Am izbucnit în lacrimi, văzând că omenirea nu îl laudă pe Dumnezeu. Fără îndoială că lumina care strălucea în jurul meu era de aceeaşi natură cu cea care-l doborâse pe Saul pe drumul Damascului. Strălucea cu o asemenea putere, încât n-aş mai fi putut-o suporta mult timp. Nu puteam să trăiesc fără să mă bucur de prezenţa lui Dumnezeu şi, dacă un nor părea să treacă între El şi mine, nu mai puteam avea nici odihnă, nici să studiez, nici să fac vreun lucru cu satisfacţie sau folos până ce acest nor nu era cu desăvârşire risipit.

Nu puteam avea o mai intimă părtăşie cu Dumnezeu. Eram inundat de lacrimi de bucurie, de recunoştinţă şi de iubire.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Eu vreau să fiu acel om!

Dwight L. Moody

În anul 1867 un tânăr a fost provocat de următoarele cuvinte ale unui evanghelist:

“Lumea nu a văzut încă ce poate face Dumnezeu printr-un om pe deplin dedicat Lui.”

Tânărul a plecat din locul acela cu un singur gând:

“Eu vreau să fiu acel om!”

Peste ani, el a ajuns să predice Evanghelia la peste 100 de milioane de oameni, să pună bazele unui institut biblic şi să fie iniţiatorul trezirilor din două naţiuni. Numele lui este Dwight L. Moody.

Mulţi se roagă pentru trezire spirituală zilele acestea. Alţii muncesc din greu pentru aceasta. Vrem ca oamenii să se întoarcă la Dumnezeu şi să fim martorii incredibilelor transformări. Ţin să vă spun că trezirea începe cu mine. Şi cu tine. Cu fiecare dintre noi. E nevoie să fim oamenii pe deplin dedicaţi Lui. Vă provoc să spunem şi noi:

“Eu vreau să fiu acel om!”

Cercetează-te!

Rugăciunea aduce trezire spirituală

Cea mai rapidă creştere din lume o au bisericile din Coreea de Sud. Un cercetător, care voia să descopere secretul acestei creşteri spirituale, a intervievat un pastor al uneia dintre aceste biserici, despre cauzele acestei mişcări. El a întrebat despre clasele de şcoală duminicală, despre grupele de studiu, despre doctrina biblică a mesajelor şi despre grupele de lauda şi închinare.

La sfârşitul interviului, pastorul corean şi-a ridicat mâinile şi a spus reporterului :

“M-aţi întrebat despre orice altceva, dar aţi uitat lucrul esenţial! Nu m-aţi întrebat nimic despre timpul de rugaciune! Rugăciunea este piatra de căpătâi pentru o biserică înflăcărată! Noi petrecem, în fiecare zi, cel puţin 2 ore în rugăciune cu toată biserica…

Rugăciunea nu numai că deschide porţile cerului ci este şi calea prin care noi ne deschidem inima pentru lucrurile pentru care ne-am rugat. Rugăciunea ne uneşte pentru aceeaşi cauză, iar dragostea lui Dumnezeu ne înflăcărează. Pentru ce arzi? Sunt unii plini de râvnă pentru ceea ce este rău ! Fii gata să-ţi consumi viaţa pentru Dumnezeu şi pentru ceea ce este bine !

(sursa)

Charles Finney – O vizită la părinţii săi

“După scurtă vreme, am venit la Henderson, unde locuia tatăl meu, şi am mers să îl vizitez. Un singur membru al familiei noastre, cel mai tânăr dintre fraţii mei, se declarase pe vremuri credincios.

Tatăl meu a venit să mă întâmpine la poartă, zicându-mi:

Cum o mai duci, Charles?

Bine, tată, şi cu trupul şi cu sufletul. Dar voi iată că aţi îmbătrânit, aţi albit, şi eu nu am auzit niciodată o rugăciune în casa tatălui meu.

Tatăl meu îţi lăsă capul în jos, izbucni în plâns şi-mi zise:

Ştiu, fiule, vino şi roagă-te chiar tu!

Am intrat în casă şi am început să ne rugăm. Tatăl meu şi mama  mea au fost profund atinşi şi, puţin după aceea, s-au întors în mod serios la Dumnezeu.

Am rămas la Henderson două sau trei zile, stând de vorbă cu toţi cei cu care m-am întâlnit. Erau acolo două biserici, totuşi, din punct de vedere spiritual, oraşul nu era decât o pustie. După plecarea mea s-a ţinut o adunare lunară de rugăciune. Diaconul care o conducea a început să se roage. Vocea lui tremurând de flacăra sfântă mişca adunarea care a început să suspine, să geamă şi să plângă. Începând de la acea adunare, lucrarea lui Dumnezeu s-a răspândit în oraş şi în împrejurimile sale, în toate părţile.

Astfel se întinse acţiunea Duhului Sfânt din Adams, ca centru, aproape peste toate oraşele şi satele acelui ţinut.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Creştini, treziţi-vă!

Charles Finney – Printre tineri

“Înainte de întoarcerea mea la Dumnezeu, conduceam societatea de cântare. Pastorul declarase că tinerii care făceau parte din ea se aflau atât de mult sub influenţa mea, încât credea că aceştia nu se vor putea întoarce la Dumnezeu atâta timp cât eu voi rămâne la Adams.

Pe de altă parte, mulţi oameni din localitate mă luau drept pretext în opoziţia lor faţă de credinţă.

Întoarceţi-l pe Finney la Dumnezeu, zicea unul dintre ei. Dacă îl întoarceţi pe el, voi crede!

Cum fusesem un lider pentru tineri, i-am convocat imediat pentru adunări speciale. Ei veniră toţi şi se întoarseră unul după altul, cu multă rapiditate, cu excepţia unuia singur, care, refuzând să se întoarcă, rămase în păcatele sale.

Lucrarea lui Dumnezeu a continuat în toate clasele sociale, şi nu numai la Adams, ci şi în afară, în toate direcţiile.

Puterea lui Dumnezeu era miraculoasă. În fiecare zi constatam cu surprindere că şi câteva cuvinte erau îndeajuns pentru a străpunge o inimă şi a o aduce la pocăinţă.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Cum să ne rugăm

Într-o zi, un preot aude o voce în biserică, dar cuvintele erau neinteligibile. Apropiindu-se de locul de unde venea vocea, el găseşte un copil care spunea ceva, şi îşi dă seama că nu-i înțelegea cuvintele fiindcă, de fapt, copilul repeta alfabetul. Atunci preotul l-a întrebat: – De ce tot repeți literele? – Păi, așa îmi fac eu rugăciunea, răspunde copilul. - Cum așa? Eu aud doar că spui alfabetul, se miră preotul. – Da, dar eu am uitat cuvintele rugăciunii şi atunci îi dau lui Dumnezeu literele, că știe El să le pună în ordinea care trebuie…

Rugăciunea nu înseamnă repetarea unor cuvinte învăţate de la alţii. Ea este conversaţie cu Dumnezeu. În timp ce te rogi, duhul tău este conectat direct la Cer. Rugăciune implică adresare către Dumnezeu, dar mai ales ascultare.

Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. (Matei 6:7)

Atunci când nu ştii cum să te rogi, cere-I Lui să te înveţe cum să o faci. El va lua literele alfabetului şi le va transforma în Cuvânt, aşezând rugăciunea corectă în inima şi pe buzele tale. Şi mai ales, învaţă să te rogi… rugându-te în fiecare zi.

Nu este un moment al zilei sau un loc anume mai potrivit decât altele pentru a sta de vorbă cu Creatorul Tău, care te iubeşte. Nu ai nevoie de invitaţie specială sau de audienţă. El este acolo mereu, aşteptându-te, aşa cum un Tată îşi aşteaptă copilul iubit.

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.  (Iacov 5:16b)

Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. (1 Ioan 5:14-15)

După ce am încheiat de scris articolul, bunul meu prieten, fratele Ghiţă Foica, a venit cu o completare izvorâtă din înţelepciunea vârstei petrecute în conversaţii lungi şi dese cu Dumnezeu:

1. Dacă vrei să te audă Dumnezeu când te rogi, trebuie să îl auzi şi tu când îţi vorbeşte!

2. În viaţa de rugăciune este mai bine să ai inima plină chiar dacă nu ai cuvinte, decât să ai cuvinte şi inima să îţi fie goală (John Bunyan).

Multumesc, frate Ghiţă. Aşa este…

Psalmul 57:8

Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi.

“The fire” – 12 minute care îţi pot schimba viaţa

Charles Finney – În jurul mesei de ceai

“În seara aceleiaşi zile, m-am dus la un prieten în a cărui familie trăia un tânăr funcţionar la o distilerie de rachiu. Când ne-am aşezat la masă gazdele m-au rugat să chem binecuvântarea lui Dumnezeu. N-o mai făcusem niciodată, dar nu am ezitat să mă rog. Deabia începusem să mă rog, că starea tinerilor de acolo îmi trezi mila până-ntr-atât încât izbucnii în plâns, fiind incapabil de a mai continua. Fiecare a rămas mut la locul său, în timp ce eu plângeam. În sfârşit, tânărul funcţionar părăsi brusc masa şi ieşi. A alergat în camera sa, s-a încuiat înăuntru şi nu a ieşit de acolo decât a doua zi, mărturisind nădejdea sa vie în Domnul Isus Hristos. El ajunse mai târziu şi pentru mulţi ani, un slujitor al Evangheliei dintre cei mai calificaţi.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

R.A.Torrey despre trezire

Reuben Archer Torrey

 

 

“Au existat treziri religioase fără prea multă predicare, dar niciodată n-au existat treziri spirituale fără multă rugăciune“.

R. A: TORREY

Leonard Ravenhill în “Revival praying”

“Această zi este ca o arenă ale cărei terase sunt pline de militanţii fără de Dumnezeu, de acei sceptici agresivi în gândirea lor, de milionarii cu feţe şterse, care privesc în gol aşteptând să vadă de ce este în stare Biserica lui Dumnezeu. Cât de înflăcărat sunt când spun toate acestea! Ce facem noi creştinii? Ca să folosesc o expresie cunoscută multora, doar ne jucăm de-a biserica?” 

Leonard Ravenhill - “Revival praying” (Rugăciunea care ne aduce trezire)

Charles Finney, primele experienţe

A doua zi, după emoţionantele ceasuri pe care vi le-am descris, a venit la mine în birou un diacon din biserică.

- Domnule Finney, îmi zise, vă aduceţi aminte că la ora zece în dimineaţa aceasta, aveţi de apărat cauza mea în faţa tribunalului. Cred că sunteţi gata.

- Domnul m-a angajat să pledez pentru cauza Lui, nu pot pleda pentru dumneavoastră.

El mă privi cu surpridere, apoi strigă:

- Ce-aţi spus?

I-am repetat ceea ce îi spusesem. El şi-a plecat fruntea şi, fără să spună un cuvânt, a plecat.