Charles Finney – O zi de rugăciune
Noiembrie 15, 2009

„Am convenit, diaconul şi cu mine, să petrecem ziua următoare în post şi rugăciune, separat dimineaţa şi împreună după-amiaza. A doua zi au parvenit la urechile mele ameninţările populaţiei. Era vorba să-mi dea paşaportul, să mă înjosească, să mă ungă cu gudron şi pene. Mulţi mă blestemau şi ziceau că-i făcusem să jure să nu-I slujească lui Dumnezeu, că-i făcusem să depună un jurământ public şi solemn de lepădare de Hristos.

După-amiază ne-am întâlnit, diaconul şi cu mine, într-o pădure şi am petrecut toată după-amiaza în rugăciune. Când s-a apropiat noaptea, Domnul a scos inima noastră la loc larg şi ne-a promis biruinţa.

Când a venit ora de adunare, am părăsit pădurea şi ne-am întors în sat. Mulţimea umplea în întregime sala de întrunire şi cei ce încă nu se duseseră acolo, văzându-ne trecând s-au grăbit să-şi părăsească unii afacerile, alţii fâneţele şi s-au dus la locul de închinare care era plin din cale-afară.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Charles Finney – O vizită la părinţii săi
Octombrie 23, 2009

„După scurtă vreme, am venit la Henderson, unde locuia tatăl meu, şi am mers să îl vizitez. Un singur membru al familiei noastre, cel mai tânăr dintre fraţii mei, se declarase pe vremuri credincios.

Tatăl meu a venit să mă întâmpine la poartă, zicându-mi:

Cum o mai duci, Charles?

Bine, tată, şi cu trupul şi cu sufletul. Dar voi iată că aţi îmbătrânit, aţi albit, şi eu nu am auzit niciodată o rugăciune în casa tatălui meu.

Tatăl meu își lăsă capul în jos, izbucni în plâns şi-mi zise:

Ştiu, fiule, vino şi roagă-te chiar tu!

Am intrat în casă şi am început să ne rugăm. Tatăl meu şi mama  mea au fost profund atinşi şi, puţin după aceea, s-au întors în mod serios la Dumnezeu.

Am rămas la Henderson două sau trei zile, stând de vorbă cu toţi cei cu care m-am întâlnit. Erau acolo două biserici, totuşi, din punct de vedere spiritual, oraşul nu era decât o pustie. După plecarea mea s-a ţinut o adunare lunară de rugăciune. Diaconul care o conducea a început să se roage. Vocea lui tremurând de flacăra sfântă mişca adunarea care a început să suspine, să geamă şi să plângă. Începând de la acea adunare, lucrarea lui Dumnezeu s-a răspândit în oraş şi în împrejurimile sale, în toate părţile.

Astfel se întinse acţiunea Duhului Sfânt din Adams, ca centru, aproape peste toate oraşele şi satele acelui ţinut.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)

Charles Finney, primele experienţe
Septembrie 22, 2009

A doua zi, după emoţionantele ceasuri pe care vi le-am descris, a venit la mine în birou un diacon din biserică.

– Domnule Finney, îmi zise, vă aduceţi aminte că la ora zece în dimineaţa aceasta, aveţi de apărat cauza mea în faţa tribunalului. Cred că sunteţi gata.

– Domnul m-a angajat să pledez pentru cauza Lui, nu pot pleda pentru dumneavoastră.

El mă privi cu surpridere, apoi strigă:

– Ce-aţi spus?

I-am repetat ceea ce îi spusesem. El şi-a plecat fruntea şi, fără să spună un cuvânt, a plecat. Citeşte mai departe…