Charles Finney – Un hangiu nelegiuit

”Era în oraș și un patron al unei taverne de cea mai joasă speță, loc de întâlnire al tuturor dușmanilor trezirii. Taverna aceasta era o adevărată școală de hulire, iar proprietarul ei un om profan și josnic în adevăratul înțeles al cuvântului.

Într-o seară, omul acesta cunoscut și cu un prost renume a intrat în adunarea de rugăciune. Intrarea sa a tulburat pe toată lumea. Era de așteptat că venise pentru scandal. Vorbind, eu nu-l scăpam din ochi și am observat curând că omul era pradă celei mai mari tulburări. Se răsucea pe scaun și deodată se ridică tremurând tot și-mi ceru îngăduința să spună ceva. I-am acordat-o. El a făcut una din cele mai umile mărturisiri pe care mi-a fost dat să le aud vreodată.

Această întoarcere la Dumnezeu a zdrobit multe inimi nepocăite și a constituit un puternic mijloc pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Acest om a desființat tot ce era profan și lumesc în hanul său și în casa lui a fost organizată și ținută aproape seară de seară o adunare de rugăciune.”

(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)