„A doua zi, dis-de-dimineață, au venit după mine de mai multe ori, ca să merg să vizitez mai multe persoane care erau într-o groaznică descurajare. Astfel, am fost condus acasă la mai multe persoane și peste tot am găsit oameni chinuiți de cea mai profundă convingere de păcat și de frământarea cumplită pe care o trăiau cu privire la sufletul lor.
După ce a stat cam șaisprezece ore fără să poată pronunța un cuvânt, doamna despre care am vorbit și care era una dintre cele mai bune membre ale bisericii a avut în sfârșit limba dezlegată. O cântare nouă i-a fost pusă în gură. Ea a mărturisit că toată viața ei de până atunci fusese încântată de ea însăși, crezându-se în tot acest timp creștină. Dar, în timpul predicii din ajun, a trebuit să recunoască faptul că nu Îl cunoscuse niciodată pe adevăratul Dumnezeu și că toate falsele sale nădejdi fuseseră nimicite. Dumnezeu a scos-o din groapa pieirii și din mocirlă și i-a pus picioarele pe stâncă.
O mare trezire spirituală a urmat printre membrii bisericii.”
(Bernard de Perrot, Cele mai frumoase pagini de Finney, Editura Societatea Evanghelică Română, Bucureşti, 1993)