Cine are nevoie de trezire?

marian

Marian Zaharia

Îmi amintesc în mod distinct de una dintre ocaziile în care am fost chemat să vorbesc la capela unei misiuni destinate unei comunităţi de romi. Pentru că adunarea era mică, formată din sugari pe calea credinţei, dar şi din lipsa unor slujitori ordinaţi, lucrul se făcea voluntar, responsabilităţile  împărțindu-se în cadrul unei echipe de misiune. Senzaţia la aceste întâlniri, atât de apăsătoare, din punct de vedere spiritual, şi adresate unor oameni pe deplin robiţi de o cultură a păcatului, era aceea a unui jucător de fotbal căruia i se cere să centreze, iar mai apoi să alerge din toate puterile pentru a da cu capul în propria minge. Eventual să şi înscrie. Inspirat de Dumnezeu, am hotărât ca titlul mesajului din acea zi să fie: „Este timpul să te trezeşti din somn!”.

Prima cântare pe care am propus-o, „Poporaşul meu, trezeşte-te!” nu a schimbat cu nimic din amorţeala auditoriului meu din acea dimineaţă. Se părea că gerul de afară şi frigul din biserică au luat în stăpânire, cu bună ştiinţă, nu numai trupurile dar şi sufletele acestor oameni.

– V-aţi trezit? am întrebat, străduindu-mă să debordez de entuziasm.

Reacţiile au fost slabe, aproape inexistente.

– V-aţi trezit? am insistat pe un ton voit mai viguros.

Cei din primele locuri, amuzaţi de joc, au început să dea semne de dezmorţeală, murmurând sau scuturând din cap cu precauţie. Nu m-am oprit până nu s-a însufleţit întreaga sală, cu gândul la faptul că am nevoie de ei treji pentru a putea vorbi despre trezire spirituală. Am trecut prin programul acelei dimineţi cu aşteptare. Doream disperat să văd o schimbare. Pe măsură ce mă adaptam simplităţii şi nevoilor audienţei, îi simţeam tot mai conectaţi, fiind însă tot mai conştient că nu înţeleg mare lucru din ceea ce le cer.

Am început predica, pe care o aşteptasem aproape ca pe un as în mânecă. Am citit Romani 13, insistând pe versetul 11: „Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârșit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.” Vorbele mi se păreau ireale, nepersonale. Aveam impresia stranie că altcineva vorbeşte prin mine. Mai mult, că oamenii din faţa mea mă aud, dar nu mă ascultă, mă urmăresc cu atenţie, dar nu mă înţeleg. „Ce înseamnă să fii un creştin adormit?” am întrebat retoric, neaşteptându-mă să primesc un răspuns. Mai apoi, după introducere, am expus agitat punctele pregătite cu ceva timp înainte, zăbovind în senzaţia stranie că ceea ce se află în notiţele mele citesc pentru prima oară, că nu este opera mea. Am vorbit despre faptul că în egală măsură pentru cei neconvertiţi dar şi pentru creştinii adormiţi este vremea să se trezească din somn. M-am auzit vorbind despre osândă şi despre iminenţa ei. „Oamenii trebuie să ştie adevărul…”, mi-am spus. Ultima parte a mesajului se lega de faptul că nu suntem stăpâni peste timp, iar mâine poate fi prea târziu. Cele şapte zile dinaintea potopului, în care uşa încă a mai rămas deschisă, au reprezentat un exemplu grăitor.

La sfârşitul programului am plecat pe fugă, ruşinat de cele auzite de la propria persoană. Am înţeles un lucru: Dumnezeu vorbise. Dar nu o făcuse pentru ei… Ci pentru mine!

Cum vine o trezire? Cum începe? La cine se referă? Şi mai ales, de ce nu vine ea?… Tot rugându-ne şi insistând pentru trezire, pentru putere, pentru un nou început al bisericii, uităm un lucru esenţial: Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a făcut deja primul pas către noi. El ne-a convins de păcat! El ni se adresează neîncetat, confruntând dezordinea care domneşte în noi. Dacă ştim că avem nevoie de o schimbare, este rodul Lui. Mâna Domnului Isus, străpunsă de cuie, stă întinsă de multă vreme, chemare pentru fiecare dintre noi. Nu zbaterea şi căutarea filosofică ne va duce la descoperirea lui Dumnezeu. Nu am putea să o facem singuri. El ne aşteaptă. Prin urmare, ceea ce trebuie să facem este nu să ne complăcem într-o aşteptare expresie a impotenţei ci să încetăm a ne mai împotrivi acţiunii divine în propriile vieţi. Avem tot ce ne trebuie. Este momentul să începem să trăim!

În ceea ce mă priveşte, trezirea îi are în vedere nu pe ceilalţi, ci pe mine! Ea este molipsitoare, dar creşte şi se răspândeşte odată cu decizia conştientă şi personală a fiecărui credincios de a nu se mai împotrivi, de a se pune la dispoziţia lui Dumnezeu. Am încercat pe multe căi. Cu sinceritate chiar, am vrut să mă schimb pentru El. Rezultatul a fost un eşec umilitor şi descurajant. Am înţeles că numai prin puterea lui Dumnezeu se poate produce o schimbare veritabilă în propria-mi viaţă. Pentru că o întoarcere sinceră către Creatorul meu, îmi dă garanţia unui nou început. O viaţă nouă, o inimă nouă şi un duh nou, cum ar spune Ezechiel. O nouă lumină pe cerul acestei lumi, călăuză şi pentru alţii, care au aceeaşi nevoie disperată de El.

„Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi cari n-au nevoie de pocăinţă.” (Luca 15:7)

(Marian Zaharia)

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: